Brownie este un iepuraș care a dezvoltat o malocluzie, ceea ce a dus la imposibilitatea tocirii naturale a incisivilor, aceștia crescând necontrolat. Dinții iepurilor, inclusiv incisivii, premolarii și molarii, cresc continuu, iar dacă nu se pot toci în mod natural, trebuie piliți sau extrași.
Observând starea în care se afla micuțul, am decis să ne implicăm. Astfel, Brownie a fost adus la clinica veterinară, unde s-a optat pentru extracția celor patru incisivi. A fost aleasă această intervenție deoarece pe termen lung aceasta era singura soluție care îi putea îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. În caz contrar, ar fi fost necesar ca lunar să i se pilească dinții, ceea ce ar fi generat un stres enorm pentru el.
Brownie a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală și s-a adaptat rapid noii sale vieți. Acum poate mânca mult mai ușor, bazându-se pe dinții din spatele gurii (premolari și molari). Calitatea vieții lui s-a îmbunătățit considerabil, iar noi suntem bucuroși că am putut să îi oferim ajutorul necesar.
コメント